Pura fictiune

Long ago ...

Vremea ploioasa adormea trecatorii de pe strada si parca toti erau amortiti ca niste insecte abia trezite dupa iarna... Atmosfera era incarcata de ceata greoaie si apasatoare, iar pustietatea o inspaimanta pe Mischa care mergea atunci spre scoala. Inca o zi de cursuri, inca iar alte teste, ore lungi si grele... Dar pe Mischa nu o afectau asa de mult lucrurile astea. Era o fata constienta care dorea sa ajunga ceva in viitor. Unii amici .. de fapt toti aproape, o subapreciau pentru ca nu era ca toti ceilalti, nu se distra cum o faceau ei si era mai izolata de cand cu... Prietenii ei nu se comportau ca inainte ... de fapt... care prieteni? niste cretini care doar ca ii lasa sa se ''inspire'' de la ea pentru niste note mai mari se autoinstituiau in functia de “prieteni”.
Plus ca de cand cu noua-venita Lisa, desteapta, prefacuta si papusa dependenta de lucrurile girlish, majoritatea si asta uitaseara. Pe langa faptul ca mereu era in centrul atentiei, era foarte dispusa sa “isi imparta” cunostintele cu ceilalti, mai ales ca arata si “beton” [dupa cum spuneau colegii aflati la faza de sfarsit a pubertatii] Parca vrajiti de stralucirea permanenta a hainelor sale sau de pletele prinse in cate o agrafa extravaganta precum si vesnicul zambet prefacut. Toti ceilalti erau oricand la dispozitia fetei. Aerul de superioritate pe care il emana Lisa nu ii lasa Mischei decat un gust amar de care scapa decat cand aceasta nu era la orizont …Dupa cum spuneam… Mergea singura pe strada exagerat de pustie pentru ora aceea si asculta la Ipod aceeasi melodie iar si iar…
Mai zarea prin ceata cate o reflexie a unei raze pale, care prin incercari disperate de a trece prin patura densa de nori… strapungeau cu greu eterul si intr’un final ajungea sa se descompuna pas cu pas… devenind curcubeu… Mischa privea vrajita de culorile care odinioara ii colorau viata… sau “le colorau viata” … fara sa observe I s’a scurs o lacrima pe obraz si apoi si’a reluat drumul fredonand aceeasi melodie care o facea sa uite de toate… Se obisnuise deja cu singuratatea si parca ii placea, desi uneori se satura si isi petrecea o zi intreaga in fata calculatorului… I se parea atat de lung drumul si pustietatea, acum cinci minute binevenita, parea ca o copleseste incetul cu incetul… si se lasa devorata de necunoscut…
Apoi norii, speriati de monotonia ce domnea peste lume incepura sa isi verse lacrimile reci peste tot, iar ceata s’a spulberat. Mischa si’a amintit ca isi uitase umbrella pe pat.. intentionase sa o ia, darn u isi adduce aminte ce a facut’o sa o uite.. sau da? Dar nu asta o preocupa pe ea cel mai mult.. Poate ca pur si simplu ii placea sa fie scaldata in lacrimile eterului… poate trata ploaia cu indiferenta.. poate nici nu o simtea.. ‘’poate’’ …